Ciobanita

"A rosti numele de Basarabia e una cu a protesta contra dominatiei rusesti" M. Eminescu

Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Cuvântarea la primul congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia, de Alexei Mateevici

Posted by Corina Ciobanu pe Septembrie 11, 2011

Am venit — a spus păr[intele] Mateevici — să întâmpin și eu această sfântă zi de 25 mai. (Aplauze.) Primiți, fraților, felicitările mele călduroase,— ale unui om care a luptat și el în trecut cu vorba și cu scrisul pentru luminarea neamului întreg. Primiți felicitările mele de moldovean și rugăciunile mele de preot către Dumnezeu, ca să ne trimită ajutorul său pentru un lucru atât de sfânt și de mare.

Ca unul care vin cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră cred că pot să-mi îngăduiesc de a vă da unele sfaturi frățești. Mai întâi de toate să știți că:

Unde-i unul nu-i putere

La nevoi și la durere.

Unde-s doi puterea crește,

Și dușmanul nu sporește.

Fără unire nu vom putea dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal!

 Al doilea sfat e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Cu mâhnire am văzut astăzi că între d-voastră nu toți sunt uniți asupra unor idei drepte. Unii se socotesc moldoveni, alții — cei mai puțini — români. Ei bine, dacă ați luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie să dați poporului idei adevărate, căci altfel întreg învățământul e fără rost. Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. (Aplauze.)

Frații noștri din Bucovina, Transilvania șiMacedonianu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-și zic români. Așa trebuie să facem și noi! (Aplauze.)

Asta nu însemnează separatism, căci și cei din Transilvania, și cei din Bucovina, și cei dinAmericase numesc tot români.

Trebuie să știm de unde ne tragem, căci altfel suntem niște nenorociți rătăciți. Trebuie să știm că suntem români, strănepoți de-ai romanilor, și frați cu italienii, francezii, spaniolii și portughezii.

Aceasta trebuie să le-o spunem și copiilor și tuturor celor neluminați. Să-i luminăm pe toți cu lumina dreaptă.

Al treilea sfat pe care vi-l dau este: să stați cu mare putere la straja intereselor naționale. Să trăim bine și cu străinii, dar să nu trădăm interesele noastre, căci altfel vom cădea pentru totdeauna. Dacă vom fi slabi în lupta pentru viață, vom fi înghițiți de cei mai tari. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru și să nu luptăm pentru interesele de clasă, ci pentru cele de obște, naționale.

Și, în sfârșit, sfatul cel din urmă al meu e: să nu uităm norodul, țărănimea care a suferit atâta până acum! Să-l luminăm, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem face nimic fără el. Să-l îndreptăm pe calea adevărului, cu fapte, iar nu cu vorbe. Mântuirea țărănimii e în noi, și a noastră în ea.

Rog pe bunul Dumnezeu și sunt încredințat că El ne va trimite ajutorul Său cel preaputernic pentru izbândirea lucrului obștesc. El ne va trimite fericirea neamului și a d-voastră. (Cuvântarea a fost îndelung aplăudată.)

[În cursul ședinței a II-a Al. Mateevici a mai avut o intervenție:] N-avem două limbi și două literaturi, ci numai una, aceeași cu cea de pestePrut. Aceasta să se știe din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba. (Aplauze.) Unii zic că limba românească e franțuzită. Asta nu-i adevărat! Ce e drept, sunt și în România unii rătăciți în ce privește limba, dar trebuie să se știe că cel mai puternic curent acolo e cel popular în limbă și în literatură. Noi trebuie să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la limba literară românească!

Sursa: http://ro.wikisource.org/

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , , | 1 Comment »

Basescu nu exclude reunificarea Romaniei cu Republica Moldova

Posted by Corina Ciobanu pe Noiembrie 30, 2010

Presedintele Traian Basescu declara, intr-un interviu publicat marti de „Romania Libera”, ca Romania si R.Moldova vor fi impreuna in familia europeana si nu exclude ca, la un moment dat, cele doua state sa formeze din nou aceeasi tara.
Traian Basescu declara la Romania Libera ca, odata cu intrarea Republicii Moldova in UE, cele doua state vor fi impreuna in marea familie europeana.

„Iar daca se va desfasura sau nu si un proces de unificare a celor doua tari, acest lucru tine mai putin de vointa oamenilor politici, pentru ca am certitudinea ca ei vor stii sa valorifice o dorinta populara, daca va exista, pe cele doua maluri ale Prutului. Romania are ca obiectiv sprijinirea Republicii Moldova sa intre in UE”, adauga seful statului roman.

Intrebat daca exista o perspectiva temporara, de pilda 25 de ani, in care Romania si Republica Moldova sa se uneasca, Traian Basescu raspunde: „De ce nu?”.

El apreciaza ca peste 25 de ani frontierele UE vor fi pe Nistru si evolutiile democratice din regiune vor stimula si alte tari, precum Ucraina, sa se indrepte spre UE, iar Balcanii vor fi parte a UE si a NATO.

Intrebat daca acestea vor fi cu Romania si Basarabia in aceeasi tara, Traian Basescu declara: „Daca acest lucru vor dori romanii de pe ambele maluri ale Prutului”.

Presedintele spune insa ca nu vrea sa anticipeze aceasta dorinta.

Pe de alta parte, intrebat cata influenta poate avea Rusia asupra Republicii Moldova, Traian Basescu raspunde: „In primul rand, influenta vine din educatie: Republica Moldova este un stat care a stat 50 de ani ca parte a Uniunii Sovietice. Daca la noi mai exista inca un tronson consistent care, cand aude de Moscova, incepe sa saliveze, va imaginati ca in Republica Moldova este o componenta importanta cu exponentul ei, Partidul Comunistilor, condus de Vladimir Voronin”.

In legatura cu faptul ca si in Alianta pentru Integrare de la Chisinau exista lideri care au afinitati cu Moscova, presedintele Basescu declara: „Atat timp cat recunosc Rusia ca fiind o tara importanta pentru Republica Moldova, nu vad nicio drama, fiindca aceasta e realitatea. Federatia Rusa este importanta si pentru Republica Moldova, si pentru Romania, si pentru alte tari din bazinul Marii Negre. Dar una este gandirea celor care au fost sub influenta fostei Uniuni Sovietice si alta este mentalitatea celor care au facut parte din sistemul URSS. Acolo va fi mult mai grea desprinderea de Moscova decat a fost la Bucuresti”.

sursa: protv.md

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , | 1 Comment »

Basescu, redivivus

Posted by Corina Ciobanu pe Iulie 27, 2010

Va fi avand Traian Basescu o gramada dintre pacatele care i se imputa, ba inca si altele pe deasupra. Dar, orice s-ar spune si s-ar face el ramane unul dintre putinii barbati politici ai momentului, unul dintre putinii posesori al organelor care dau masura virilitatii, inclusiv politice, aptitudine fara de care o persoana nu prea are ce sa caute prin functii de inalta responsabilitate publica.

Asta chiar daca acea persoana este carismatica, precum prezidentul liberal, „smecheroasa” precum liderul pesedist sau posesoare de varii talente, asa cum se lauda a avea unii si altii dintre cei ce se agita frenetic pe scena politicii autohtone.

Argumentele pentru cele de mai sus ni le ofera cu prisosinta ultimele evenimente, care, paradoxal, nu au dus la o crestere a cotei sale de incredere, ci tocmai dimpotriva. Sa vedem doar doua exemple!

1. Asumarea masurilor de austeritate. Fara sa-l oblige nimeni, Basescu, a iesit in fata natiunii anuntand cele mai dure masuri de austeritate imaginabile in context, si anume, exact acelea care sunt susceptibile de a diminua cel mai abitir popularitatea unui om politic, adica scaderea salariilor si pensiilor.

Prin aceasta el a functionat ca un fel de paratrasnet al Guvernului, luand asupra sa unele dintre consecintele negative de imagine generate de aceste decizii. A incercat, in fapt, sa faca mai putin amara pilula, punandu-si gatul la dispozitie, asa cum va afirma mai tarziu.

S-a facut tapaj pe acest fapt. S-au auzit din nou acuzele stereotipe cum ca presedintele se substituie Executivului, ca are, deci, abordari neconstitutionale. A iesit din barlog, cu aceasta ocazie, si Dan Voiculescu, supranumit Felix, dupa numele sau conspirativ, care a crezut ca e rost de sfasiat niscaiva cadavre. Drept urmare, avand si experienta ultimei tentative esuate, s-a trezit propunand zor nevoie suspendarea presedintelui. Exact lucrul care ne lipseste acum, ca sa ne afundam de-a binelea.

2. Abordarea frontala a problemei autonomismului etnic. Dintre toti „marii” lideri politici ai momentului doar el a avut taria de a infrunta lupul in propriul sau barlog. in timp ce altii bolboroseau ceva indefinit din salasurile lor confortabile de la Bucuresti sau de aiurea, Traian Basescu s-a dus la Tusnad, in secuime, sa-si sustina apasat punctul de vedere in chestiunea autonomiei.

Prezenta sa, insasi, a avut semnificatia reafirmarii autoritatii statale romanesti in zona. Iar atitudinea lui a fost exemplara in ceea ce priveste fermitatea, dar si tactul cu care trebuie abordate asemenea fenomene.

Intr-o adunare insufletita de aspiratii cam tulburi de autonomie etnica, a reafirmat ca in Romania autonomia nu poate sa fie decat culturala si egala pentru toti cetatenii romani. Si se pare ca opiniile sale au avut ecou chiar la corifeul autonomismului, Tokes, care a lasat-o mai moale cu pretentiile. Iar, in ce priveste raporturile cu premierul ungar, Orban, accentul a fost pus pe colaborarea bilaterala si pe orizontul european.

In ambele ipostaze, ca si in episodul inundatiilor Basescu putea sa „nu se bage”, sa se eschiveze, sa impinga in fata Executivul, el ramanand astfel mai „curat” si mai agreat. N-a facut astfel pentru ca e barbat si nu fuge de adversitati. Cu orice riscuri.

Oricum insa, este limpede ca multi vor vedea in continuare numai partea mai tulbure a lichidului din pahar.

Mihail Fodor, http://www.ziare.com

Posted in Uncategorized | Etichetat: | Leave a Comment »

Georgia vine în ajutor sinistraţilor din Republica Moldova

Posted by Corina Ciobanu pe Iulie 27, 2010

Georgia este al doilea stat, după România, care vine cu proiecte concrete de ajutorare a populaţiei care a avut de suferit în urma inundaţiilor din vara curentă. Statul georgian va finanţa construcţia a 10 case de locuit pentru cetăţenii din satul Nemţeni, raionul Hînceşti, precum şi a unei grădiniţe de copii cu circa 70 de locuri, care urmează a fi construită într-o localitate sinistrată la decizia autorităţilor moldoveneşti, informează MOLDPRES cu referire la serviciul de presă al Preşedinţiei.

Declaraţia a fost făcută astăzi de Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu într-o conferinţă de presă, susţinută cu Suhan Sibashvili, reprezentantul Preşedintelui Georgiei, Mihail Saakaşvili, sosit în ţara noastră în fruntea unui grup de specialişti de la Tbilisi pentru a coordona detaliile proiectului de construcţie a locuinţelor.

Şeful statului a mai menţionat că, pe lîngă locuinţele care urmează a fi construite, Georgia a transmis deja Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale 10 bărci şi 10 pompe, iar pentru 125 de copii din localităţile sinistrate va organiza, în perioada 6 – 16 august, odihna la Centrul Anaklia, asumîndu-şi toate cheltuielile. Mihai Ghimpu a accentuat că construcţia caselor va începe după selectarea uneia din cele trei variante de locuinţe, propuse de partea georgiană, iar Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, prin licitaţie, va determina compania naţională care va îndeplini comanda.

“Prietenii la nevoie se cunosc. Ţin să aduc cele mai sincere mulţumiri pentru susţinerea acordată Preşedintelui Georgiei, Mihail Saakaşvili, precum şi întregului popor georgian. Poporul Republicii Moldova, în special sinistraţii, care vor beneficia de acest ajutor, întotdeauna vor purta respectul faţă de prietenii noştri georgieni pentru ajutorul acordat în aceste clipe grele pentru ţara noastră”, a accentuat Mihai Ghimpu.

Suhan Sibashvili, viceministrul tineretului din Georgia, reprezentantul Preşedintelui Georgiei, Mihail Saakaşvili, a spus, în cadrul conferinţei de presă, că partea georgiană este interesată de construcţia cît mai rapidă a caselor de locuit, urmărind scopul ca pînă la răcirea vremii familiile sinistrate să dispună de propriile locuinţe. Potrivit oficialului georgian, specialiştilor din Moldova le-au fost propuse trei variante de locuinţe, decizia finală privind selectarea proiectului aparţinînd părţii moldoveneşti. “După selectarea proiectului şi determinarea fondurilor necesare pentru edificarea locuinţelor respective, Georgia va transfera suma respectivă executantului”, a menţionat Sibashvili.

Mihail Saakaşvili l-a anunţat pe Preşedintele Mihai Ghimpu că Georgia se include în programul de ajutorare a Republicii Moldova privind lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale la 20 iulie curent, în cadrul unei convorbiri telefonice, organizate la iniţiativa şefului statului georgian.

http://www.moldpres.md

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Ultimul discurs al preşedintelui polonez Lech Kaczynzki

Posted by Corina Ciobanu pe Aprilie 14, 2010

“Pactul Ribbentrop-Molotov şi atacul sovietic asupra Poloniei au atins un punct culminant terifiant prin masacrul de la Katyn”

Diplomaţii polonezi au transmis presei şi opiniei publice româneşti ultimul discurs al preşedintelui Poloniei, Lech Kaczynzki, pregătit pentru manifestarea de la Katyn. Va prezentăm discursul integral:


“Dragi reprezentanţi ai familiilor celor ucişi la Katyn. Doamnelor şi Domnilor. În aprilie 1940, peste 21.000 de prizonieri polonezi din lagărele şi închisorile NKVD au fost ucişi. Genocidul a fost comis la dorinţa lui Stalin şi la comanda celei mai înalte autorităţi a Uniunii Sovietice.

Alianţa dintre cel de-al Treilea Reich şi Uniunea Sovietica, Pactul Ribbentrop-Molotov şi atacul sovietic asupra Poloniei din 17 septembrie 1939 au atins un punct culminant terifiant prin masacrul de la Katyn. Nu numai în pădurea Katyn, dar şi în Tver, Harkov şi alte locuri de execuţie necunoscute, cetăţeni ai celei de-a doua Republici Poloneze, oameni care au pus baza statalităţii noastre, care şi-au servit patria cu tărie au fost ucişi.

În acelaşi timp, familiile celor ucişi şi mii de cetăţeni ai teritoriului răsăritean al Poloniei antebelice au fost trimişi în exil în locuri îndepărtate ale Uniunii Sovietice, unde suferinţa lor indescriptibila a marcat drumul Golgotei Poloneze din Răsărit.

Cea mai tragica oprire pe acest drum a fost Katyn. Ofiţeri, preoţi, oficialităţi, poliţişti, vameşi şi gardieni polonezi au fost ucişi fără judecata şi fără condamnare. Au fost victimele unui război cumplit. Uciderea lor a fost o încălcare a drepturilor şi convenţiilor din lumea civilizată. Demnitatea lor ca soldaţi, polonezi şi oameni, a fost terfelita. Gropi ale morţii aveau drept scop să ascundă pentru totdeauna trupurile celor ucişi şi adevărul despre aceasta crimă.

Lumea nu trebuia să afle niciodată. Familiilor victimelor li s-a luat dreptul să-i jelească în public pe cei ucişi, sa-i comemoreze cu mândrie. Pământul a acoperit urmele crimei şi minciuna trebuia să o şteargă din memoria oamenilor.

O tentativă de a ascunde adevărul despre Katyn – rezultatul unei decizii luate de cei care au pus la cale aceasta crima – a devenit una dintre temeliile politicii comuniste in Polonia postbelică: o temelie mincinoasă a Republicii Populare Polone.

A fost momentul în care oamenii au fost nevoiţi sa plătească un preţ greu pentru că ştiau şi-şi aminteau adevărul despre Katyn. Totuşi, rudele celor ucişi şi poporul curajos au păstrat amintirea, au aparat-o şi au transmis-o mai departe către următoarele generaţii de polonezi. Au reuşit să păstreze amintirea Katyn în perioada comunistă şi să o răspândească în perioada Poloniei libere şi independente. Drept urmare, le datorăm tuturor respectul şi mulţumirea noastră, îndeosebi familiilor celor ucişi la Katyn. În numele statului polonez, va mulţumesc sincer ca, apărând amintirea rudelor voastre, aţi reuşit sa salvaţi o dimensiune extrem de importantă a conştiinţei şi identităţii noastre poloneze.

Katyn a devenit o rană dureroasă a istoriei poloneze, ce a otrăvit timp de decenii relaţiile dintre polonezi şi ruşi. Sa lăsăm rana Katyn să se vindece şi sa se cicatrizeze în sfârşit. Suntem deja pe cale sa realizam acest lucru. Noi, polonezii, apreciem ceea ce ruşii au făcut în ultimii ani. Ar trebui să urmăm calea apropierii dintre naţiunile noastre, nu să ne oprim sau sa ne întoarcem.

Toate circumstanţele crimei de la Katyn trebuie investigate şi dezvăluite. Este important ca nevinovăţia victimelor să fie confirmată oficial şi ca toate dosarele legate de aceasta crimă sa fie deschise, astfel încât minciuna Katyn să poată dispărea definitiv. Cerem acest lucru, înainte de toate, de dragul memoriei victimelor şi al respectului pentru suferinţa familiilor lor. Îl cerem, de asemenea, în numele valorilor comune, care sunt necesare pentru a crea temelia încrederii şi parteneriatului între naţiunile vecine in întreaga Europa.

Sa omagiem memoria celor ucişi şi sa ne rugam. Glorie Eroilor! Vie amintirea lor!

Sursa: http://roncea.ro/

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , | 1 Comment »

Ilie Badescu: Nemultumirea de Romania

Posted by Corina Ciobanu pe Martie 7, 2010

Există o Europă a nemulţumiţilor. Nemulţumirea este un fenomen mental care traversează epocile, se răspândeşte şi se contractă după legi pe care numai o ştiinţă a formaţiunilor spirituale ar putea să le evidenţieze. Eu am numit o atare ştiinţă „noologie”, iar atunci când cercetarea are drept domeniu de interes societatea cu formele ei spirituale putem vorbi despre o „sociologie noologică”. Dar, despre această chestiune se cuvine discutat aparte. Ceea ce cred că merită să examinăm grabnic sunt sentimentele care pavează drumul popoarelor, căci de ele depinde starea de fericire ori de nefericire colectivă, nu doar individuală. Însă, înainte de a fi cineva nefericit, el începe prin a fi nemulţumit ori abătut, bătut de un vânt al tristeţii indefinibile spre depresie şi deznădejde. Nemulţumirea însă este un fenomen aparte. S-ar putea scrie o istorie a nemulţumirii şi o sociologie a nemulţumiţilor.

În ciuda aparenţelor, nemulţumiţii nu sunt la fel, adică nu sunt în acelaşi mod nemulţumiţi şi nici în acelaşi grad. Unii sunt nemulţumiţi de familie, alţii de locul de muncă, alţii de şefi, mulţi de România şi probabil foarte puţini de ei înşişi. Mai apoi, unii se arată nemulţumiţi în chip zgomotos, alţii în chip morocănos, alţii clevetesc şi încă alţii se revoltă în felurite moduri, de la contestări canalizate la răbufniri haotice, de regulă contra celor din preajmă. Iar între cei din preajmă, persoana cea mai expusă este biata femeie, soţie ori mamă, ori fiică. Ceea ce putem spune, studiind toate feţele nemulţumirii, este că aceasta este o formă de agnozie. Nemulţumitul e caracterizat printr-o foarte slabă putere de cunoaştere şi de autocunoaştere. De altfel, acesta, de regulă, refuză cunoaşterea. El este unul dintre deştepţii de care e plină, vai!, România în clipa de faţă.

O a doua constatare pe care o putem face este că astăzi s-au înmulţit nemulţumiţii în România. România a devenit un fel de pol al nemulţumirii la scara Europei. Şi iarăşi, o particularitate românească. Spre deosebire de speciile europene ale nemulţumirii, în România a apărut şi persistă o specie aparte, strict românească, „nemulţumiţii de România”. Aceasta este specia care face ravagii în peisajul etnospiritual românesc. Sunt nemulţumiţi de nevinovata oiţă oraculară, Mioriţa, de ortodoxia românilor, de genul românesc de viaţă, pe care unii îl pizmuiesc cu vocaţie neagră, de Sf. Voievod Ştefan cel Mare, de Sfinţii Brâncoveni, pe care, Doamne!, îi prezintă ca pe expresia spiritului versatil în istoria politicii din spaţiul acesta etc. etc.

Uneori, această nemulţumire de România a îmbrăcat forma programatică, nutrind producţia patolirică a unui bizar cenaclu literar păstorit o vreme de cel ce poate fi socotit într-un fel fondatorul şcolii resentimentului în istoria şi critica literară a României postbelice. Nemulţumirea a stârnit un adevărat război contra românismului şi contra ortodoxiei. Fiindcă a doua particularitate a nemulţumirii de România ţine de faptul că ea navighează spre apostazie într-o formulă foarte apropiată de starea sufletească a celor care locuiesc prin spitalele psihiatrice. Foarte recent, un amărât din specia aceasta oferea un spectacol cât se poate de straniu: războiul cu Biblia.

Este un caz care împinge nemulţumirea la formula ei anarho-nihilistă, o categorie din care ies, cum spune Dostoievski, cei care dau foc satului ori se hotărăsc brusc să plece la Ierusalim. Pe aceştia, ne spune genialul romancier rus, nu-i mai poate vindeca decât mila lui Dumnezeu când vor ajunge acolo, la Sf. Mormânt. Specia aceasta de nemulţumiţi iese de sub puterea modelatoare a cuvântului. Ei sunt preluaţi de o stihie supralingvistică pe care specialiştii o numesc delir. Nemulţumirea este o stare sufletească prin excelenţă de prag. Ea poate alimenta depăşirile de sine, dacă este dirijată contra celui ce se nemulţumeşte, dacă, altfel spus, se manifestă ca nemulţumire lucidă de sine. Dacă, însă, a trecut pragul critic, ea devine o forţă devastatoare a sufletului. Ea este o forţă devastatoare când e dirijată contra celor suprapersonale: neamul, eroii, sfinţii, Dumnezeu. Efectul ei, în aceste cazuri, este incendiul, nu doar al satului, ci, mai grav, al sufletului.

Acest gen de nemulţumire incendiază sufleteşte un ins, o generaţie, o colectivitate. De regulă, nemulţumirea de cele suprapersonale este o formă de laşitate, căci ea camuflează teama de a critica autoritatea din lume, pe puternicii lumii, responsabili eventual pentru starea care te poate nemulţumi. Şi atunci, în locul acestei critici contra guvernelor, a politicienilor, a „elitelor” pseudoculte, nemulţumirea laşă inventează critica mioritismului, a neamului, a ortodoxiei şi deci a lui Dumnezeu.

Desigur că popoarele nu au înţelepciunea şi credincioşia lui Dumnezeu, încât şi ele pot să decadă. Cartea sfântă ne relatează atâtea faţete ale rătăcirii poporului ales. Însă, tot acolo, suntem lămuriţi asupra bunei reacţii la aceste stări. Critica popoarelor este legitimă numai atunci când e folosită înăuntrul cuvântului pozitiv al îndrumării popoarelor, adică de către acei medici ai sufletului care sunt profeţii, sfinţii, geniile popoarelor. Critica poporului ales o fac profeţii lui, de la Moise la Ieremia, Isaia, Iezechiel, Daniel şi până la profeţii aşa-zişi „minori”, precum Amos, Osea, Miheia, Ioil, Iona, Naum, Avacum etc. Genul acesta de critică, însă, nu este una cu nemulţumire, ci una cu grijă şi cu supărare divină, în nici un caz cu pizmuire şi cu ingredientele otrăvitoare ale resentimentului. Un mare duhovnic se poate face pe sine voce critică la adresa poporului în întreg, fiindcă el dialoghează permanent cu sufletul acelui popor atunci când se roagă pentru el, ori atunci când face profeţii pentru el, ori atunci când îi dă tablele legii, ca Moise, ori măcar Legea celor 12 table, ca Solon. Ori, atunci când veghează asupra credincioşilor precum ne spune cuvântul grecescepiskopos (veghetor, supraveghetor), ori întrucât se roagă pentru popor ca în rugăciunea liturgică a Bisericii lui Hristos.

Altfel, critica poporului este laşitate, nihilism, anarhie, patologie. Una dintre formele perverse ale criticii lui Dumnezeu (mă înfior şi numai când formulez această sintagmă, însă spectacolul bolnav recent, de la o televiziune cu un pronunţat impuls antiteist, tocmai aşa ceva ne-a dezvăluit: un amărât, săracul, credea că se luptă cu Iisus Hristos, îl critica pe Hristos, adică pe Dumnezeu. Doamne apără şi vindecă!) este criticarea dirijată cu obstinaţie contra preoţilor Lui. Nu ne vom hazarda aici în consideraţii de psihologie noologică în legătură cu dinamica harului prin taina preoţiei, căci, oricum, la cel bolnav de această formă de nihilism acest tip de discurs, orice tip de discurs, ar fi cu totul ineficient. Voi aminti doar replica marelui antropolog creştin Petre Ţuţea dată unui astfel de critic. „Eu, domnule, dacă văd un preot beat într-un şanţ îmi scot pălăria şi spun «Sărut mâna, Părinte!».

Preotul e om ca tot omul în cele lumeşti şi poate să alunece şi el în păcat. Însă şi pentru el există spovedania ca tehnică a salvării şi a vindecării de păcat, iar după aceea el redevine ceea ce n-a încetat să fie: preot de har. Prin aceasta el are o condiţie unică, fiindcă este răspunzător de ceea ce este numai întru Duhul Sfânt şi vai aceluia care nu sporeşte talantul acesta. Dar preotul, orice preot ştie lucrul acesta, şi un popor creştin fără de preoţii lui ar fi ca o armată fără de ofiţeri şi ca o turmă fără de păstor. Ori ca cetăţile nepocăite pe care le mustră cu flăcări Mântuitorul: „Vai ţie, Horazine, vai ţie, Betsaida, că dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile ce s-au făcut în voi, de mult în sac şi în cenuşă s-ar fi pocăit. Dar zic vouă: Tirului şi Sidonului le va fi mai uşor în ziua judecăţii decât vouă” (Mt. 11, 21-22). Să nu fie! Starea de nemulţumire este fatală în lume. Au fost nemulţumiţi şi vor fi mereu. Însă nemulţumirea de cele suprapersonale este un fenomen mult mai restrâns şi cu totul nefiresc. Adică nu este din firea oamenilor, nici de la Dumnezeu, şi atunci trebuie să ne întrebăm de unde este. Ea este, de fapt, o formă perversă a resentimentului şi o anticameră a clevetirii.

Există o formă curată a nemulţumirii, aceea a obidiţilor, dar aceasta nu se descarcă în revoltă contra numelui colectiv, ori contra sfinţilor sau contra lui Dumnezeu. Cel mult, aceasta stârneşte revoltele contra puternicilor lumii, pe care răsculaţii îi numesc împilatori sau jefuitori. „Patria, spune Tudor Vladimirescu, nu este tagma jefuitorilor!”

Aceşti obidiţi sunt oropsiţii soartei şi ei se vor revolta contra soartei pe care puternicii acestei lumi le-au croit-o pe acest pământ. Pe aceştia nu-i va îndreptăţi decât veacul de apoi, cum spune poetul: „Auzi departe strigă slabii / şi obidiţii către noi / E glasul blândei Basarabii / ajunsă-n veacul de apoi”.

Însă nemulţumiţii de cele suprapersonale, rebeli ai resentimentului şi ai urii, nu sunt obidiţi. De regulă, ei se recrutează din tagma îmbuibaţilor, a guşaţilor, a obezilor. Priviţi-i pe nemulţumiţii resentimentari ai României de astăzi. Sunt toţi urâţi. Ei sunt agenţii resentimentului, ai anarhiei şi ai nihilismului. Cu ei veacul nu se sfinţeşte, ci se pătează şi se îmbolnăveşte cu boala care ucide sufletul şi te preschimbă în cadavru vertical, cum spunea celălalt profet al secolului al XX-lea, Lev Tolstoi. Prin ei veacul se urâţeşte şi trupeşte, şi sufleteşte. În alte spaţii, pe aceşti agenţi ai apostaziei Satana îi alege dintre cei arătoşi la înfăţişare, ca să ascundă urâciunea sufletului. Astăzi, diavolul nu mai are nevoie de nici o strategie. Agenţii lui sunt primiţi degrabă oricât ar fi de urâţi la înfăţişare. Valul pustiirii scufundă generaţii şi popoare, izbeşte şi dărâmă stăvilarele unor mari civilizaţii. Cine, ce forţă l-ar mai putea stăvili, cine ar putea îmblânzi urgia veacului, în afară de Dumnezeu? Care putere
din lume, care ştiinţă, care lege, care învăţătură a lumii şi care înţelepciune a veacului acestuia? Numai înţelepciunea lui Dumnezeu mai poate fi de ajutor.

„Şi înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi, dar nu înţelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori. Ci propovă duim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veac spre slava noastră. Pe care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o…” (Cor. 2, 6-8).

Ilie Badescu

http://www.roncea.ro

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , | 2 Comments »

Impostură şi manipulare în jurul Dosarului Mineriadei

Posted by Corina Ciobanu pe Februarie 26, 2010

O adevărată cabală se ţese din nou în jurul Dosarului Mineriadei, ţesuţă prin concursul unor personaje controversate, de genul procuroului Dan Voinea, cel care a muşamalizat dosarul Mineriadei în beneficiul lui Ion Iliescu, actori din sfera politică a PSD şi PNL, aşa zişi oengişti de profesie – activişti politici la bază, foşti propadandişti ai regimului comunist.
O vorbă evreiască de duh sună astfel: “There is no business like Shoah business”, cu referire la “industria” care a înflorit de pe urma speculării mercantile a Holocaustului evreiesc, “afacere” condamnată sever de către un Norman Finkelstein, celebru istoric american de origine evreiească. Autorul cărţii „The Holocaust Industry: Reflections on the Exploitation of Jewish Suffering” critică sever exploatarea suferinţei evreilor în perioada celui de-al doilea război mondial, suferinţă devenită un bun prilej de căpătuiala până astăzi de către “holocaustologi de profesie”. Finkelstein nu-l cunoaşte probabil pe Volodea Tismenenski, consângeanul său de origine bolşevică, devenit Guru’ al businessului anticomunismului de faţadă.
Un lanţ de apeluri, scrisori deschise, clamoroase anunţuri de greva foamei, mesaje lacrimogene şi, mai nou chiar acţiuni de stradă prefaţează noua cabală, de unde se iţesc în fundal vechi tovarăşi de “shoah business”, care se combat mai nou, pe fondul căpătuirii pe posturi guvermanentale. Vladimir Tismaneanu şi Marius Oprea si, s-au apucat cu gheruţele de ciolanul afacerii anticomunismului si trag din răsputeri de zgarciul intans la maximum al asa zisului Institut de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc.
Se porcăiesc în ultima vreme, direct sau indirect, Tismăneanu fiind ameninţat chiar de Lucia Hosuu Longin, adjuncta lui Marius Oprea, fostul consilier pe probleme de securitatea al premierului liberal Călin Popescu Tăriceanu, cu date neplăcute din dosarul familiei sale de kominternişti.

“Anticomunismul” – sinecură pentru eternitate

Dosarele inflamează fundalul poveştii, fiind râvnite tot felul de Dosare. De la dosarele de partid şi ale CNSAS la dosarele Revoluţiei cât şi mai nou ale Mineriadei.
În bătălia impostorilor s-au intromisionat şi actori de felul lui Sorin Ilieşiu, fost UFD-ist, partid de breloc al lui Sorin Ovidiu Vântu, fost PNList, partid de breloc al lui Dinu Patriciu, coordonator al unui grup de crimă organizată- organizare pusă la cale cu concursul clicii lui Ion Iliescu mai ales. Ilieşiu trimite torente de scrisori pe teme de “anticomunism” identificat ca o sinecură pentru eternitate, printre altele, recent, un ridicol apel pe adresa lui Marius Oprea, în care solicită utilizarea “competenţelor” unui Dan Voinea, colaborator al lui Oprea, în gestionarea dosarului Mineriadei…dosar mătrăşit chiar de Voinea, în beneficiul direct al lui Ion Iliescu, vechiul său partener de conspiraţii moscovite. Penibilul este cu atât mai şocant cu cât Oprea este la rândul său coleg de partid cu Petre Roman, complicele lui Iliescu în acţiunea criminală a reprsiunii din iunie 1990.
Culmea, Dosarul Mineriadei este revendicat prin solicitarea unui parlamentar PSD, Tudor Panţâru care se adresează MAE, invocând nişte parascovenii care nu au nimic de-a face cu dosarul Mineriadei, dar insistând în favoarea aceluiaşi Voinea, personajul malefic din dreapta unui pretins grevist al foamei, Doru Mărieş, izolat ca provocator în timpul Pieţei Universităţii, deoarece a servit pretextul represiunii comandate de Ion Iliescu.
La tot acest haloimăs s-a mai adăugat şi o organizaţie studenţească, ANOSR, care a anunţat că vrea şi ea Dosarul Mineriadei şi că iniţiează un miting în faţa Curţii de Casaţie, cică de comemorare a studenţilor căsăpiţi în iunie 1990 de Ion Iliescu. Am sunat organizatorii care habar n-aveau despre ce organizează ei acolo, dar au indicat nişte fantomatici Seniori ai Ligii Studenţilor respectiv pe un anume Dinu Gându. L-am sunat şi pe Dinu Gându, care nici el habar n-avea ce-l poartă în luptă dar ştia că trebuie să se agite la chemarea avocatului lui Dan Voinea, Antonie Popescu, susţinător fervent al lui Crin Antonescu, cel care l-a exonerat de crimele mineriadei pe Ion Iliescu. Popescu, ex-consilier al lui Emil Constantinescu, tovarăş la toartă astăzi cu Ion Iliescu, a candidat la un post în CSM din postura de lucrător la casa de avocatură Sfârâială, apropiată a afacerezzei liberale, al cărei nume se leagă de un foarte tare tun din vremea lui Ludovic Orban.
Toată această adunătură este convocată, cum spuneam, în cabala susţinerii lu’ megaproferosu’ holocaustului comunist, Volodea Tismenenski, zis Tismăneanu pe nume său “rromânizat”, care se vrea la comanda unei mari lucrări (business pentru eternitate) care să gestioneze şi Revoluţia şi Mineriada – cu buget şi sediu şi sinecură pe viaţă. Asta după ce i-a învârtit nişte calde limbi în dosul – aţi ghicit – lui Ion Iliescu.

Autor: George Roncea

Sursa: curentul.ro

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , | 1 Comment »

CIVILIZATIA EUROPEANA a inceput la poalele Muntilor Carpati. Cultura Cucuteni la New York University. Maria Gimbutas: „The Romanian space was the heartland of the Old European Civilization”

Posted by Corina Ciobanu pe Februarie 9, 2010

Dan Tanasa: „The New York Times”, cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, a publicat, la data de 30 noiembrie 2009 in sectiunea Science un articol despre expoziţia „A Lost European Culture, Pulled From Obscurity”, articol semnat de John Noble Wilford.
Expozitia, deschisa publicului larg pana in data de 25 aprilie 2010, este gazduita de catre Institute for the Study of the Ancient World de la Universitatea din New York.
Expozitia gazduieste, prin altele, exponate de o valoare inestimabila apartinand culturii Cucuteni, care atesta faptul ca civilizatia a inceput la poalele Muntilor Carpati, cu mult inaintea civilizatiei grecesti sau a celei romane.
„Inaintea gloriei care a fost Grecia si Roma, inainte chiar de primele orase ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trait in valea de jos a Dunarii si la poalele Balcanilor oameni care au fost primii in arta, tehnologie si comert la mare distanta.

Timp de 1.500 de ani, incepand mai devreme de anul 5.000 I.Chr., ei au lucrat pamantul şs au construit orase, unele cu 2.000 de locuinte. Ei au fost mesteri priceputi in arta bronzului, noua tehnologie a acelui timp. In mormintele lor s-a gasit o varietate impresionanta de ornamente de cap si bijuterii pentru gat si, intr-un cimitir, au fost descoperite, ca ansamblu de aur, cele mai vechi artifacte din intreaga lume” titreaza New York Time.

Urmeaza mai jos atricolul din New York Times:

A Lost European Culture, Pulled From Obscurity

Before the glory that was Greece and Rome, even before the first cities of Mesopotamia or temples along the Nile, there lived in the Lower Danube Valley and the Balkan foothills people who were ahead of their time in art, technology and long-distance trade.

For 1,500 years, starting earlier than 5000 B.C., they farmed and built sizable towns, a few with as many as 2,000 dwellings. They mastered large-scale copper smelting, the new technology of the age. Their graves held an impressive array of exquisite headdresses and necklaces and, in one cemetery, the earliest major assemblage of gold artifacts to be found anywhere in the world.

The striking designs of their pottery speak of the refinement of the culture’s visual language. Until recent discoveries, the most intriguing artifacts were the ubiquitous terracotta “goddess” figurines, originally interpreted as evidence of the spiritual and political power of women in society.

New research, archaeologists and historians say, has broadened understanding of this long overlooked culture, which seemed to have approached the threshold of “civilization” status. Writing had yet to be invented, and so no one knows what the people called themselves. To some scholars, the people and the region are simply Old Europe.

The little-known culture is being rescued from obscurity in an exhibition, “The Lost World of Old Europe: the Danube Valley, 5000-3500 B.C.,” which opened last month at the Institute for the Study of the Ancient World at New York University. More than 250 artifacts from museums in Bulgaria, Moldova and Romania are on display for the first time in the United States. The show will run through April 25.

At its peak, around 4500 B.C., said David W. Anthony, the exhibition’s guest curator, “Old Europe was among the most sophisticated and technologically advanced places in the world” and was developing “many of the political, technological and ideological signs of civilization.”

Dr. Anthony is a professor of anthropology at Hartwick College in Oneonta, N.Y., and author of “The Horse, the Wheel, and Language: How Bronze-Age Riders from the Eurasian Steppes Shaped the Modern World.” Historians suggest that the arrival in southeastern Europe of people from the steppes may have contributed to the collapse of the Old Europe culture by 3500 B.C.

At the exhibition preview, Roger S. Bagnall, director of the institute, confessed that until now “a great many archaeologists had not heard of these Old Europe cultures.” Admiring the colorful ceramics, Dr. Bagnall, a specialist in Egyptian archaeology, remarked that at the time “Egyptians were certainly not making pottery like this.”

A show catalog, published by Princeton University Press, is the first compendium in English of research on Old Europe discoveries. The book, edited by Dr. Anthony, with Jennifer Y. Chi, the institute’s associate director for exhibitions, includes essays by experts from Britain, France, Germany, the United States and the countries where the culture existed.

Dr. Chi said the exhibition reflected the institute’s interest in studying the relationships of well-known cultures and the “underappreciated ones.”

Although excavations over the last century uncovered traces of ancient settlements and the goddess figurines, it was not until local archaeologists in 1972 discovered a large fifth-millennium B.C. cemetery at Varna, Bulgaria, that they began to suspect these were not poor people living in unstructured egalitarian societies. Even then, confined in cold war isolation behind the Iron Curtain, Bulgarians and Romanians were unable to spread their knowledge to the West.

The story now emerging is of pioneer farmers after about 6200 B.C. moving north into Old Europe from Greece and Macedonia, bringing wheat and barley seeds and domesticated cattle and sheep. They established colonies along the Black Sea and in the river plains and hills, and these evolved into related but somewhat distinct cultures, archaeologists have learned. The settlements maintained close contact through networks of trade in copper and gold and also shared patterns of ceramics.

The Spondylus shell from the Aegean Sea was a special item of trade. Perhaps the shells, used in pendants and bracelets, were symbols of their Aegean ancestors. Other scholars view such long-distance acquisitions as being motivated in part by ideology in which goods are not commodities in the modern sense but rather “valuables,” symbols of status and recognition.

Noting the diffusion of these shells at this time, Michel Louis Seferiades, an anthropologist at the National Center for Scientific Research in France, suspects “the objects were part of a halo of mysteries, an ensemble of beliefs and myths.”

In any event, Dr. Seferiades wrote in the exhibition catalog that the prevalence of the shells suggested the culture had links to “a network of access routes and a social framework of elaborate exchange systems — including bartering, gift exchange and reciprocity.”

Over a wide area of what is now Bulgaria and Romania, the people settled into villages of single- and multiroom houses crowded inside palisades. The houses, some with two stories, were framed in wood with clay-plaster walls and beaten-earth floors. For some reason, the people liked making fired clay models of multilevel dwellings, examples of which are exhibited.

A few towns of the Cucuteni people, a later and apparently robust culture in the north of Old Europe, grew to more than 800 acres, which archaeologists consider larger than any other known human settlements at the time. But excavations have yet to turn up definitive evidence of palaces, temples or large civic buildings. Archaeologists concluded that rituals of belief seemed to be practiced in the homes, where cultic artifacts have been found.

The household pottery decorated in diverse, complex styles suggested the practice of elaborate at-home dining rituals. Huge serving bowls on stands were typical of the culture’s “socializing of food presentation,” Dr. Chi said.

At first, the absence of elite architecture led scholars to assume that Old Europe had little or no hierarchical power structure. This was dispelled by the graves in the Varna cemetery. For two decades after 1972, archaeologists found 310 graves dated to about 4500 B.C. Dr. Anthony said this was “the best evidence for the existence of a clearly distinct upper social and political rank.”

Vladimir Slavchev, a curator at the Varna Regional Museum of History, said the “richness and variety of the Varna grave gifts was a surprise,” even to the Bulgarian archaeologist Ivan Ivanov, who directed the discoveries. “Varna is the oldest cemetery yet found where humans were buried with golden ornaments,” Dr. Slavchev said.

More than 3,000 pieces of gold were found in 62 of the graves, along with copper weapons and tools, and ornaments, necklaces and bracelets of the prized Aegean shells. “The concentration of imported prestige objects in a distinct minority of graves suggest that institutionalized higher ranks did exist,” exhibition curators noted in a text panel accompanying the Varna gold.

Yet it is puzzling that the elite seemed not to indulge in private lives of excess. “The people who donned gold costumes for public events while they were alive,” Dr. Anthony wrote, “went home to fairly ordinary houses.”

Copper, not gold, may have been the main source of Old Europe’s economic success, Dr. Anthony said. As copper smelting developed about 5400 B.C., the Old Europe cultures tapped abundant ores in Bulgaria and what is now Serbia and learned the high-heat technique of extracting pure metallic copper.

Smelted copper, cast as axes, hammered into knife blades and coiled in bracelets, became valuable exports. Old Europe copper pieces have been found in graves along the Volga River, 1,200 miles east of Bulgaria. Archaeologists have recovered more than five tons of pieces from Old Europe sites.

An entire gallery is devoted to the figurines, the more familiar and provocative of the culture’s treasures. They have been found in virtually every Old Europe culture and in several contexts: in graves, house shrines and other possibly “religious spaces.”

One of the best known is the fired clay figure of a seated man, his shoulders bent and hands to his face in apparent contemplation. Called the “Thinker,” the piece and a comparable female figurine were found in a cemetery of the Hamangia culture, in Romania. Were they thinking, or mourning?

Many of the figurines represent women in stylized abstraction, with truncated or elongated bodies and heaping breasts and expansive hips. The explicit sexuality of these figurines invites interpretations relating to earthly and human fertility.

An arresting set of 21 small female figurines, seated in a circle, was found at a pre-Cucuteni village site in northeastern Romania. “It is not difficult to imagine,” said Douglass W. Bailey of San Francisco State University, the Old Europe people “arranging sets of seated figurines into one or several groups of miniature activities, perhaps with the smaller figurines at the feet or even on the laps of the larger, seated ones.”

Others imagined the figurines as the “Council of Goddesses.” In her influential books three decades ago, Marija Gimbutas, an anthropologist at the University of California, Los Angeles, offered these and other so-called Venus figurines as representatives of divinities in cults to a Mother Goddess that reigned in prehistoric Europe.

Although the late Dr. Gimbutas still has an ardent following, many scholars hew to more conservative, nondivine explanations. The power of the objects, Dr. Bailey said, was not in any specific reference to the divine, but in “a shared understanding of group identity.”

As Dr. Bailey wrote in the exhibition catalog, the figurines should perhaps be defined only in terms of their actual appearance: miniature, representational depictions of the human form. He thus “assumed (as is justified by our knowledge of human evolution) that the ability to make, use and understand symbolic objects such as figurines is an ability that is shared by all modern humans and thus is a capability that connects you, me, Neolithic men, women and children, and the Paleolithic painters in caves.”

Or else the “Thinker,” for instance, is the image of you, me, the archaeologists and historians confronted and perplexed by a “lost” culture in southeastern Europe that had quite a go with life back before a single word was written or a wheel turned.

Sursa: The New York Times

Puteti citi articolul din New York Times aici: http://www.nytimes.com/2009/12/01/science/01arch.html plus http://www.nytimes.com/slideshow/2009/11/25/science/112409_ARCH_index.html si http://www.nyu.edu/isaw/exhibitions/oldeurope/
Vezi si lucrarile antropologului american de origine lituaniana Marija Gimbutas: „The Romanian space was the heartland of the Old European Civilization”

Posted in Uncategorized | Etichetat: , | 1 Comment »

Relatiile Bucuresti-Chisinau se focalizeaza in Europa Unita

Posted by Corina Ciobanu pe Ianuarie 30, 2010

Scris de Corneliu Vlad
Se confirmă, din nou, că pentru preşedintele Traian Băsescu relaţiile cu Republica Moldova sunt prioritatea nr. 1 în politica externă a României. Ca şi în primul său mandat, cea dintâi vizită oficială pe care a făcut-o a fost peste Prut. De data aceasta, contextul este mult mai favorabil, dar şi unul mai complex, mai incert. Noua conducere de la Chişinău, parcă pentru a recupera timpul pierdut, înaintează temerar pe cel puţin trei direcţii salutare: adâncirea democraţiei, relaţii fireşti cu România şi apropiere de structurile europene. În toate aceste direcţii, de altfel complementare, Preşedinţia României, dar şi celelalte instituţii ale statului român, răspund cu promptitudine iniţiativelor Chişinăului şi, element foarte important, nu supralicitează.
Bilanţul vizitei şefului statului român şi a multor miniştri la Chişinău e mai consistent decât al oricărei alte vizite la un asemenea nivel. Acordul pentru micul trafic de frontieră intră în funcţiune şi vor fi deblocate toate cele 12 acorduri în negociere şi de la un moment dat îngheţate, acordarea cetăţeniei române celor în drept va depăşi inerţiile şi tărăgănările birocratice, vor fi lansate proiecte comune prin cele 130 de milioane de euro care vin de la UE, se preconizează un acord de parteneriat pentru integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană şi lista poate continua.
Bucureştiul a găsit, în sfârşit, cheia în relaţiile cu Chişinăul: cele două state de pe Prut se pot regăsi printr-o apartenenţă comună la Uniunea Europeană. Soluţie logică, dar nu simplă. Pentru că mai este o cheie ce trebuie să funcţioneze: relaţiile specifice ale R. Moldova cu Federaţia Rusă. Poziţia Rusiei, dar şi a Ucrainei, nu pot fi ignorate în demersurile europene şi de reglementare a problemei transnistrene ale Chişinăului. Apoi, chiar dacă, la iniţiativa României, la Bruxelles s-a creat Grupul de acţiune europeană a R. Moldova, UE ezită încă să acorde acestui stat un tratament similar celui aplicat ţărilor aspirante la integrare din Europa de sud-est.
Drumul spre Europa Unită al R. Moldova nu este aşadar neted. Nici situaţia politică internă nu este pe deplin stabilizată, nici problemele economice şi sociale ale republicii nu sunt uşoare. Forţele conservatoare, deşi în regres, nu şi-au spus ultimul cuvânt. Dar încrederea reciprocă, la nivel oficial, între cele două state ce vorbesc aceeaşi limbă s-a restabilit, există obiective şi proiecte comune. Ştefan cel Mare şi Mihai Eminescu au fost evocaţi cu evlavie şi de această dată, dar, spre deosebire de perioada euforică de la începutul anilor 1990, liderii politici ai celor două state sunt mult mai pragmatici, deşi preşedintele României nu a ezitat să mărturisească faptul că are cu republica vecină o „relaţie de suflet“.
Legăturile emoţionale cu vecinii de peste Prut nu pot şi nu ar putea fi reprimate, dar ele trebuie dublate de înţelepciune politică în demersul delicat de apropiere firească a două state marcate în continuare de consecinţele pactului Ribbentrop-Molotov. În această chestiune, şeful statului român şi-a explicitat din nou, în modul cel mai clar, poziţia.
www.curentul.ro

Posted in Uncategorized | Etichetat: , | Leave a Comment »

Traian Băsescu: Niciodată nu vom confirma aşezarea frontierei României pe Prut

Posted by Corina Ciobanu pe Ianuarie 30, 2010

Aflat în Moldova într-o vizită oficială, Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat că nu va semna “niciodată“ Tratatul de frontieră cu Republica Moldova.

“Eu nu o să semnez ce a semnat Hitler cu Stalin niciodată. Niciodată nu voi confirma aşezarea frontierei României pe Prut“, a declarat la un post privat de televiziune Băsescu, răspunzând la întrebarea referitor la posibilitatea încheierii unui tratat de frontieră moldo-român.

Băsescu susţine că România a recunoscut altădată frontiera care a rămas după cel de-al Doilea Război Mondial, specificând, în acelaşi timp, că este exclusă negocierea unui tratat de frontieră cu Moldova. “Putem discuta un tratat, un acord, legat de regimul frontierei, doar în niciun caz nu se poate discuta cu mine un acord în care să confirm că frontiera este de aici până aici“, a conchis şeful statului român.

Băsescu a mai declarat anterior că nu va semna cu Moldova Tratatul de frontieră. „Cine îşi poate imagina că un şef al statului român va semna un tratat prin care să consfinţească Pactul Ribbentrop-Molotov? Numai o minte care nu înţelege ce înseamnă responsabilitatea şefului statului român”, a declarat la 15 mai 2009 Preşedintele României.

Moldova este singura ţară vecină a României cu care Bucureştiul refuză semnarea tratatului de frontieră. Potrivit datelor Preşedinţiei Române, lungimea totală a frontierei moldo-române constituie 681,3 km. Datele Serviciului de Grăniceri al Moldovei arată că frontiera moldo-română este de aproape trei kilometri mai lungă.

OMEGA

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , | 2 Comments »