Ciobanita

"A rosti numele de Basarabia e una cu a protesta contra dominatiei rusesti" M. Eminescu

Campania Pro Cetăţenie Română

Campania PRO CETĂŢENIE ROMÂNĂ

(lansată de Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti şi Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara)


Sigla-CampanieiOSB.jpg

Campania nostra are scopul de a informa si sensibiliza opinia publică românească şi europeană asupra temei cetăţeniei româneşti.

Cerem susţinere publică pentru aplicarea Ordonantei Guvernului Romaniei OUG nr. 36/2009 pentru modificarea si completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 259 din 21 aprilie 2009.

Această măsură legislativă este de o importanţă covârşitoare pentru toţi românii din afara graniţelor României, privaţi de dreptul lor natural, cetăţenia, datorita consecinţelor pactului Ribbentrop – Molotov. Românii din vechea provincie românească, Basarabia, aflată astăzi în afara graniţelor ei vitale trec printr-o criză identitară majoră. Pretutindeni în fostul spatiu ex-sovietic populaţia de origine românească are încă de suferit.

Măsura acordarii cetăţeniei, care le aparţine de drept, reprezintă o minimă formă de protecţie, în scopul garantării drepturilor democratice care decurg din calitatea de cetăţean european.

În regiunile Ucrainei, pe cuprinsul Republicii Moldova, în zona Transnistriei, trăiesc români care suferă de pe urma persecuţiilor unor regimuri nedemocratice totalitare, cu manifestări antiromânesti viscerale.

Cetăţenia română, respectiv europeană, reprezintă o modestă compensaţie pentru chinurile pe care românii uitaţi în afara graniţelor le-au îndurat de aproape 80 de ani.

Obiective:

  • Solidarizarea tuturor românilor cu mişcarea tinerilor basarabeni din stânga  Prutului.
  • Informarea basarabenilor despre modalitatea de obţinere a cetăţeniei române – români care au fost deposedaţi de acest drept datorită conjuncturilor istorice.
  • Facilitarea integrării în mediile româneşti a tinerilor basarabeni veniţi în România.
  • Restabilirea adevărului istoric cu privire la teritoriile româneşti aflate în afara graniţelor României.
  • Menţinerea legăturilor si a suportului reciproc între românii de pe ambele maluri ale Prutului.

Justificare:

Evenimentele care au avut loc recent la Chişinău, şi anume revolta tinerilor  împotriva regimului dictatorial-comunist şi aspiraţia fireasca către libertate şi democraţie nu ne pot lăsa nepăsatori în special pe noi, studenţii basarabeni, aflaţi la studii în Romania.

Întreaga societate românească a urmarit cu sufletul la gura drama tinerilor basarabeni, deveniţi victime ale unor sălbatice represiuni comuniste.

Publicul din România este puţin familiarizat cu situaţia românilor din afară. Dramele şi suferintele românilor captivi din fostul lagar sovietic sunt necunoscute înca. Prin intermediul acestui proiect se oferă şansa de a fi aduse la lumină datele acestei situaţii, astfel încât cei din ţară să se poată implica în menţinerea identităţii naţionale în rândurile românilor din Basarabia.

Studenţii basarabeni veniţi la studii în România sunt implicaţi prea puţin în activităţi socio – culturale, astfel încât integrarea lor în societatea românească din care fac parte reprezintă o problemă fundamentală.

Promovarea valorilor europene şi genaral umane, ca drepturile omului, alegeri libere şi democratice, accesul nestigherit la informaţie este de asemenea un criteriu foarte important pentru ca noua generaţie de tineri care provin din Basarabia să-şi dezvolte orientarea prodemocratică şi proeuropeană. Este necesară implicarea în promovarea acestor valori în mediile din care provin, dar şi sprijinirea acestor aspiraţii de către societatea civilă românească.

Activităţi:

În Piaţa Universităţii din Bucureşti şi în alte locaţii din Timişoara se vor creea puncte de informare despre situaţia românilor de peste Prut şi despre modalitatea de obţinere a cetăţeniei rămâne de către aceştia. Va fi instalat un cort cu o măsuţă şi boxe, unde vor răsuna cântece şi melodii patriotice româneşti. În cort, se vor afla în permanenţă 2-3 persoane care vor oferi informaţii celor interesaţi şi vor distribui, contra cost, materiale promoţionale, gen pliante, CD-uri, tricouri. CD-urile vor conţine poze, fimuleţe, cântece patriotice româneşti, articole şi alte materiale informative. Tricourile vor fi disponibile în două culori, albe şi negre, şi vor avea imprimate, pe faţă, în dreptul inimii, sigla campaniei cu sloganul: „Basarabie, Cetaţenia e dreptul tău!”. Iar pe spate va fi harta României Mari, în culorile tricolorului, cu o sârmă ghimpată de-a lungul râului Prut, reprezentând astfel drama sfâşierii poporului român. În jurul hărţii va fi scris sloganul „Basarabia Pământ Românesc”, iar mai jos, este trecut numele, „Petre Ţutea”, cel căruia îi aparţin cuvintele.

Astfel, campania va avea un public ţintă destul de larg şi divers, acest proiect adresându-se nu doar basarabenilor aflaţi în România, ci tuturor românilor.

Punctele de informare vor fi instalate în Piaţa Universităţii din Bucuresti si in alte locatii din Timisoara etc în intervalul care urmeaza, între orelor 16.00-19.00.

Mediatizarea

Sperăm în spijinul presei românesti şi asteptăm ajutorul jurnaliştilor români pentru a acorda atenţie acestui proiect de informare. Se vor trimite comunicate de presă şi se vor ţine conferinţe în care se vor anunţa datele campaniei.

De asemenea, se vor posta informaţii pe saiturile pe care le avem la dispoziţie: www.basarabeni.ro, http://www.cetatenia.ro,   www.basapress.ro, si alte site-uri care sunt in curs de realizare (in jur de zece).

Se vor lipi afişe şi se vor distribui materiale promoţionale în toate locaţiile cheie ale Bucureştiului precum şi în alte oraşe.

Dar cea mai bună mediatizare va servi însăşi prezenţa propriu-zisă a  punctelor de informare  din Bucureşti şi Timişoara şi alte oraşe ale României.

Lansarea Campaniei Pro Cetatenia Romana

Lansare.jpg

Studentii basarabeni au lansat astazi la Casa Studentilor din Capitala Campania de sustinere a redobândirii cetateniei române pentru basarabeni si bucovineni – “Pro Cetatenie Româna”.

Ziaristilor prezenti in numar mare, liderii Organizatiei Studentilor Basarabeni din Bucuresti si din Timisoara le-au explicat proiectul Campaniei care se va desfasura in mai multe centre universitare din Romånia.

Studentii basarabeni cer sustinere publica pentru aplicarea Ordonantei Guvernului României OUG nr. 36/2009 pentru modificarea si completarea Legii cetateniei române nr. 21/1991, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 259 din 21 aprilie 2009.

Campania Pro Cetatenie are scopul de a informa si sensibiliza opinia publica româneasca si europeana asupra temei redobândirii cetateniei românesti.

La obiectiile ridicate de unii ziaristi – care au evidentiat ostilitatea unor voci europene fata de masura acordarii cetateniei basarabenilor si bucovinenilor care au fost privati de acest drept natural ca urmare a acordului Hitler – Stalin, studentii au replicat aratånd ca intre obiectivele campaniei se afla si acest aspect – explicarea nevoii acestei legi in context european.

S-a argumentat faptul ca românii din vechea provincie româneasca, Basarabia, trec printr-o criza identitara majora. Pretutindeni in fostul spatiu ex-sovietic populatia de origine româneasca are inca de suferit.

Legea este de o importanta covârsitoare pentru toti românii din afara granitelor României, privati de dreptul lor natural, cetatenia, datorita consecintelor pactului Ribbentrop – Molotov.

|n dezbaterea care a urmat s-au evocat evenimentele care au avut loc recent la Chisinau, revolta tinerilor impotriva regimului dictatorial-comunist si aspiratia fireasca catre libertate si democratie – evenimente care au mobilizat si studentii basarabeni, aflati la studii in România.

Intreaga societate româneasca a urmarit cu sufletul la gura drama tinerilor basarabeni, deveniti victime ale unor salbatice represiuni comuniste.

Tocmai din aceste motive organizatiile studentesti ale basarabenilor din Bucuresti si din Timisoara s-au hotaråt sa anunte simultan un vast proiect de informare si sustinere a masurii legislative promovate de guvernul Romåniei si anuntata de presedintele Traian Basescu in data de 14 aprilie, ca raspuns la agresiunea regimului comunist de la Chisinau fata de proprii cetateni – basarabenii de etnie romåna.

Studentii au aratat ca dramele si suferintele românilor captivi din fostul lagar sovietic sunt necunoscute inca. Prin intermediul acestui proiect se ofera sansa de a fi aduse la lumina datele acestei situatii, astfel incât cei din tara sa se poata implica in mentinerea identitatii nationale in rândurile românilor din Basarabia.

Masura acordarii cetateniei române, care apartine de drept celor care au avut de suferit de pe urma consecintelor Pactului Ribbentrop-Molotov, reprezinta o minima forma de protectie, in scopul garantarii drepturilor democratice care decurg din calitatea de cetatean european.

Cetatenia româna, respectiv europeana, au mai spus liderii studentilor basarabeni, reprezinta o modesta compensatie pentru chinurile pe care românii uitati in afara granitelor le-au indurat de aproape 80 de ani.

Lansarea campaniei „Pro Cetatenie Romana” a avut loc si la Timisoara

30.05.2009

salaiuracip.jpg Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara a susţinut vineri, 29 mai 2009, în sala video a Prefecturii judeţului Timiş o conferinţă de presă pe tema redobândirii cetăţeniei române. Dezbaterea s-a axat în principal asupra campaniei de informare publică „Pro Cetăţenie Română”, care a fost lansată de către Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara în colaborare cu Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti.

Campania respectivă îşi propune să informeze şi să sensibilizeze opinia publică românească şi europeană asupra temei cetăţeniei româneşti şi a redobândirii acesteia de către cei care, în pofida voinţei lor, au fost deposedaţi de acest drept. Este vorba, în principal, de etnicii români din Basarabia şi Bucovina care au avut de suferit de pe urma consecinţelor nefaste ale pactului Ribbentrop – Molotov.

La conferinţă au fost prezenţi reprezentanţi din partea OSB, a mass-media locale şi a ONG-urilor partenere, printre care se numără Organizaţia Studenţilor din Universitatea Timişoara şi Asociaţia Culturală „Pro Basarabia şi Bucovina”. De asemenea, în acţiunile ce urmează a fi desfăşurate, OSB se bucură de sprijinul autorităţilor locale, cum ar fi Prefectura Judeţului Timiş, Primăria Timişoarei, Consiliul Judeţean Timiş, Consiliul Local Timişoara, dar şi de susţinerea din partea instituţiilor de învăţământ superior timişorene – Universitatea Politehnica şi Universitatea de Vest.

Conferinţa de la Timişoara, precum şi cea care a avut loc la Bucureşti în data de 21 mai, reprezintă lansarea oficială a campaniei „Pro Cetăţenia” în rândul socieăţii civile româneşti. Cele două organizaţii, preocupate de promovarea imaginii studenţilor basarabeni în mediul românesc, îşi propun să atragă în aceste acţiuni şi celelalte organizaţii de profil din ţară, extinzând astfel campania la nivel naţional.

Principalele obiective pe care le urmăresc organizatorii campaniei sunt: sensibilizarea opiniei publice, informarea basarabenilor despre modalitatea de obţinere a cetăţeniei şi restabilirea adevărului istoric cu privire la teritoriile româneşti aflate în afara graniţelor României.

OSB Timişoara alături de OSB Bucureşti speră în mobilizarea şi solidarizarea studenţilor basarabeni în vederea rezolvării acestei probleme comune fundamentale. De asemenea, se doreşte ca societatea românească să dea dovadă de receptivitate şi susţinere a acestui deziderat pro-românesc şi pro-european de care dau dovadă etnicii români din afara graniţelor ţării.

Ecouri in presa ale lansarii Campaniei Pro Cetatenie

22.05.2009

Studenţii basarabeni au lansat campania „Pro Cetăţenie“

Ieri a fost lansată campania de susţinere a redobåndirii cetăţeniei romåne pentru basarabeni şi bucovineni – „Pro Cetăţenie Romånă“.
Organizaţiile studenţeşti ale basarabenilor din Bucureşti şi din Timişoara au anunţat simultan un vast proiect de informare şi susţinere a măsurii legislative promovate de Guvernul Romåniei şi anunţată de preşedintele Traian Băsescu în data de 14 aprilie, ca răspuns la agresiunea regimului comunist de la Chişinău faţă de proprii cetăţeni – basarabenii de etnie romånă.

Legea este de o importanţă covårşitoare pentru toţi romånii din afara graniţelor Romåniei, privaţi de dreptul lor natural, cetăţenia, datorită consecinţelor pactului Ribbentrop-Molotov.

Studenţii basarabeni cer susţinere publică pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului Romåniei OUG nr. 36/2009 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei romåne nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 259 din 21 aprilie 2009.
Campania „Pro Cetăţenie“ are scopul de a informa şi sensibiliza opinia publică romånească şi europeană asupra temei redobåndirii cetăţeniei romåneşti.

Romånii din vechea provincie romånească, Basarabia, trec printr-o criză identitară majoră. Pretutindeni în spaţiul ex-sovietic populaţia de origine romånească are încă de suferit.

Evenimentele care au avut loc recent la Chişinău, revolta tinerilor împotriva regimului dictatorial-comunist şi aspiraţia firească către libertate şi democraţie au mobilizat şi studenţii basarabeni, aflaţi la studii în Romånia.

Întreaga societate romånească a urmărit cu sufletul la gură drama tinerilor basarabeni, deveniţi victime ale unor sălbatice represiuni comuniste.

Dramele şi suferinţele romånilor captivi din fostul lagăr sovietic sunt necunoscute încă. Prin intermediul acestui proiect se oferă şansa de a fi aduse la lumină datele acestei situaţii, astfel încåt cei din ţară să se poată implica în menţinerea identităţii naţionale în råndurile romånilor din Basarabia.

Măsura acordării cetăţeniei romåne, care aparţine de drept celor care au avut de suferit de pe urma consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov, reprezintă o minimă formă de protecţie, în scopul garantării drepturilor democratice care decurg din calitatea de cetăţean european.

Cetăţenia romånă, respectiv europeană, reprezintă o modestă compensaţie pentru chinurile pe care romånii uitaţi în afara graniţelor le-au îndurat de aproape 80 de ani.

Scris de George Roncea
_______________________________________________________________

Bucureşti: Studenţii basarabeni lansează o campanie de redobândire a cetăţeniei române

Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti alături de organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara au lansat astăzi campania „Pro Cetăţenie Română”.

Campania are scopul de a informa şi sensibiliza opinia publică din România şi din Europa asupra problemei basarabenilor, după cum a spus preşedintele Organizaţiei Studenţilor din Bucureşti, Corina Ciobanu.

Acesta a mai adăugat că „măsura acordării cetăţeniei le apraţine de drept, reprezintă o minimă formă de protecţie în scopul garantării drepturilor democratice care decurg din calitatea de cetăţean european”.

Puncte de informare în Piaţa Universităţii

Obiectivele campaniei sunt solidarizarea românilor cu mişcarea tinerilor basarabeni din stânga Prutului, informarea basarabenilor despre modalitatea de a obţine cetăţenia română, facilitatea integrării în mediile româneşti a tinerilor basarabeni veniţi în România şi menţinerea legăturilor între românii de pe ambele maluri ale Prutului.

În Piaţa Universităţii din Bucureşti şi în alte locuri din Timişoara se vor crea puncte de informare despre situaţia românilor de peste Prut şi despre modalitatea de obţinere a cetăţeniei române de către aceştia. Vor fi distribuite, contra cost, materiale promoţionale, gen pliante, CD-uri, tricouri. CD-urile vor conţine poze, filmuleţe, cântece patriotice româneşti, articole şi alte materiale informative.

www.adevarul.ro
_______________________________________________________________

Studenţii basarabeni cer redobândirea cetăţeniei române

A fost lansatã campania “Pro Cetăţenie Română” – pentru redobândirea cetăţeniei române-susţinutã de Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti şi Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara.

Campania are ca obiective solidarizarea românilor cu mişcarea tinerilor basarabeni, informarea basarabenilor despre modalitatea de obţinere a cetăţeniei române, facilitarea integrării în mediile româneşti a tinerilor basarabeni veniţi în România şi menţinerea legăturilor între românii de pe ambele maluri ale Prutului.

Preşedintele Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Bucureşti, Corina Ciobanu, a declarat: “Campania are scopul de a informa şi sensibiliza opinia publică românească şi europeană asupra temei cetăţeniei române”, informează Agerpres.

Vor exista puncte de informare a cetãţenilor basarabeni despre modalitatea de obţinere a cetăţeniei române de către aceştia. Aceste puncte d einformare vor fi amplasate în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi în alte locaţii din Timişoara unde vor fi distribuite, contra cost, materiale promoţionale, gen pliante, CD-uri, tricouri. CD-urile vor conţine poze, filmuleţe, cântece patriotice româneşti, articole şi alte materiale informative.

Aura Bolboasa
www.adevarul.ro

_______________________________________________________________

Centre de informare despre situaţia românilor de peste Prut, în Piaţa Universităţii

Organizaţiile studenţilor basarabeni din Bucureşti şi Timişoara vor oferi informaţii despre situaţia românilor de peste Prut referitoare la redobândirea cetăţeniei româneşti pentru aceştia, în cadrul unei campanii care va avea loc în Piaţa Universităţii din Capitală, precum şi în Timişoara.

Studenţii basarabeni lansează, astfel, o campanie de susţinere a redobândirii cetăţeniei româneşti pentru persoanele care au pierdut acest drept în urma semnării Pactului Molotov-Ribbentrop, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiilor studenţeşti.

Tinerii doresc, concret, aplicarea OUG 36/2009, privind modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române 21/1991, acordarea acestui drept reprezentând „o formă minimă de protecţie, în scopul garantării drepturilor democratice care decurg din calitatea de cetăţean european”, în opinia studenţilor.

Printre obiectivele campaniei a cărei durată este nelimitată se numără solidarizarea românilor cu tinerii basarabeni, informarea acestora din urmă despre modalitatea de obţinere a cetăţeniei române, integrarea în societatea românească a studenţilor basarabeni veniţi în ţară şi menţinerea legăturilor cu românii de peste Prut.

Reprezentanţii organizaţiilor au reacţionat, astfel, la recentele evenimente din Chişinău, după anunţarea rezultatelor alegerilor parlamentare, potrivit sursei citate.

Tinerii vor crea, în cadrul acestui program, centre de informare în corturi amplasate în Piaţa Universităţii şi în alte locaţii din Timişoara. Între orele 16.00 şi 19.00, timp de câteva săptămâni, în corturi vor fi difuzate melodii patriotice româneşti, iar studenţii vor împărţi celor interesaţi, contra cost, pliante, CD-uri şi tricouri cu mesajele campaniei.

Sloganurile campaniei sunt „Basarabie, cetăţenia e dreptul tău!” şi „Basarabia, Pământ Românesc”.

Totodată, organizatorii vor susţine conferinţe de presă pentru mediatizarea campaniei, vor lipi afişe şi vor distribui materiale promoţionale în locaţiile cheie din Bucureşti şi alte oraşe.

www.mediafax.ro

Un răspuns to “Campania Pro Cetăţenie Română”

  1. […] Campania Pro Cetăţenie Română […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: