Ciobanita

"A rosti numele de Basarabia e una cu a protesta contra dominatiei rusesti" M. Eminescu

ESEU DESPRE LIBERTATE LA ROMÂNI (temă de seminar la filosofie juridică)

Posted by Corina Ciobanu pe Ianuarie 24, 2010

Viaţă-n libertate ori moarte! strigă toţi.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iaraşi în vechiul nost’ pamant!

(Andrei Mureşanu, Deşteaptă-te române!)

Libertatea este una dintre cele mai dominante aspiraţii ale umanităţii. Însă, pentru a fi inţeleasă ca semnificaţie trebuie tratată în raport cu experienţa constrângerii.

La români, libertatea înseamnă mai mult decât un drept natural garantat de Constituţie, mai mult decât o dogma, libertatea înseamna credinţă, curaj, sacrificiu. La noi, libertatea înseamna neatârnare. Înseamnă lupta pentru credinţa şi neam. Înseamnă jertfă. “Viaţa în libertate ori moarte”, e cel mai glorificator principiu de existenţă a neamului românesc.

Libertatea la români nu se poate defini decât în raport cu pământul ţării, cu dulcele grai românesc şi cu naţiunea – morţii ce au trecut şi viii ce vor să vină. Libertatea înseamna legătura cu cerul de deasupra – cu stelele, ploile şi vântul, cu pământul – cu munţii şi câmpiile; cu trecutul şi viitorul.

Secole la rând, LIBERTATEA a fost cel mai puternic şi mai mobilizator îndemn la luptă, cea mai răsunătoare goarnă.

De la răscoala lui Tudor Vladimirescu şi Revoluţia din 1848, la Revoluţiile anticomuniste contemporane, românii au vrut să fie liberi, şi s-au jertfit pentru acest ideal. Cele mai recente exemple sunt revoluţiile împotriva comunismului, dictaturii şi totalitarismului din cele două state româneşti: evenimentele din decembrie 1889 din Bucureşti şi aprilie 2009 din Chişinău.  Cu toate că s-au produs la o diferenţă de 20 de ani, au multe punte comune. În primul rând, setea sălbatică de libertate a tinerilor, dusă până la jertfă şi credinţa într-o Românie adevărată şi într-un viitor mai bun.

Sistemul comunist şi libertatea

Întreaga existenţă umană pare a fi o confruntare cu diverse tipuri de constrângere, forme de limitare ale libertăţii. Generaţia mea a fost probabil ultima generaţie de pe pământul românesc care a avut de-a face cu constrângerile regimului comunist, un regim care a încercat impunerea unei autorităţi de tip supranatural, pe un tipar specific Antichităţii, unde fiinţele supranaturale erau zeii care dispuneau  de oameni aşa cum stăpânul dispunea de sclavii săi.

Sistemul comunist a impus forme de diviaţie specifice zeităţilor Aeropagului antic. Pentru a scăpa de acest sistem, aidoma ca în Antichitate, generaţia mea şi cea de dinaintea mea, generaţia românească care a făcut revoluţia a fost nevoită să facă sacrificii dramatice, luptând efectiv împotriva forţei sălbatice a sistemului comunist.

Comunismul s-a instalat ca un regim de putere para-religios care a avut ca obiectiv primordial suprimarea liberului arbitru, anularea capacităţii individuale a fiecăruia de a alege între bine şi rau, de a se conduce după raţiune, “preoţii” regimului, activiştii de partid şi securiştii devenind singurele resurse de emisie a judecăţilor de orice fel.

Ca şi  F. Nietzsche, comuniştii au crezut că dacă Dumnezeu este mort aşa cum afirma filozoful agnostic în „Aşa grăit-a Zarathustra”, atunci totul este posibil, în locul divinităţii fiind postulată ideea supraomului, respectiv a Omului Nou, Comunistul multilateral dezvoltat.

Toma D’Aquino se referea la înzestrarea omului cu liber arbitru, fără de care „îndemnurile, poruncile, interzicerile, răsplata şi pedeapsa divină ar fi în van”. Comuniştii s-au interferat între om – umanitate, asimilându-se pe ei înşişi ca instanţa divină, activiştii Partidului unic fiind singurii înzestraţi cu dreptul la îndemn, poruncă, interzicere, folosind forţa (aparatului Securităţii) pentru a determina oamenii să urmeze “drumul cel bun” indicat de Partid, poporul devenind o simplă unealtă a voinţei Partidului, singura autoritate responsabilă. Partidul a devenit izvorul necesar al evenimentelor din natură, un fel de necesitate implacabilă care subordonează tot şi toate.

A fost răpită astfel oamenilor facultatea de deliberare ce implică acţiunea responsabilă, a fost anulat dreptul la libertatea de a decide prin raţiune şi a fost suspendat dreptul la acţiune şi decizie a fiecăruia asupra faptelor sale.

Revoluţia din 1989, din România şi mişcarea pentru libertate din Basarabia, (aşa numita Republica Moldova), care a avut o expresie de vârf prin evenimentele din aprilie 2009, la exact 20 de ani de la evenimentele din România, au ca element de contact lupta de ieşire de sub dominaţia ideologică a comunismului, pe de o parte şi ieşirea din sfera de influenta străină, respectiv rusească.

Semnificativ şi caracteristic a fost faptul ca în ambele situaţii aspiraţia libertăţii s-a manifestat prin jertfă – sloganul “Libertate te iubim ori învingem ori murim!” având o corespondenţă dramatică în fapte. Românii, de o parte şi de alta a Prutului chiar au ales să moară decât să nu mai fie liberi. De aceea cred că la români aspiraţia libertăţii are o caracteristică absolută şi defineşte o trăsătură majoră a poporului român.

Corina Ciobanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: